joi, 10 ianuarie 2013

Pe urmele păstorilor vlahi din Munţii Durmitor, Muntenegru

Printre nu puţinele mele peregrinări montane am avut ocazia în 2012 – un an "plin" din punct de vedere montan pentru mine – să ajung şi pe unul dintre cele mai înalte vârfuri din Muntenegru: Bobotov kuk, 2.523 metri altitudine.
Muntenegrenii spun despre Bobotov kuk că este tradiţional cel mai înalt vârf din Muntenegru, datorită probabil faptului că Munţii Durmitor unde se află acest vârf ocupă un loc special în sufletul lor, fiind un fel de “inimă” patriarhală a ţării, tărâm de refugiu şi în acelaşi timp entitate creatoare de identitate naţională; oficial, în sud, chiar pe frontiera cu Albania mai sunt 3 vârfuri făcând parte din Munţii Prokletije care depăşesc cu puţin Bobotov kuk (cel mai înalt fiind Zla Kolata la 2.534 metri, cam cât Negoiul nostru), dar datorită locului special pe care îl ocupă Munţii Durmitor în patrimoniul spiritual muntenegrean, Bobotov kuk rămâne vârful de referinţă al Muntenegrului.

Pe-un picior de plai ...

Am ajuns să colind prin Parcul Naţional Durmitor oarecum întâmplător, ca parte neplanificată a concediului de “mare-soare” pe coasta muntenegreană din august 2012; am plecat în acest sejur împreună cu Gina, Marisa si Cristi, alături de Codruţa şi Matei, cu gândul de a traversa rapid Muntenegru, atât la dus cât şi probabil la întors, dar în seara dinaintea plecării Cristi a aruncat “pastila” cum că am putea face un mic ocol ( de 2-3 zile) şi până în Durmitor … Şi atât mi-a trebuit!
Problema era că nu aveam echipament de munte la mine, nici măcar bocancii – aveam în schimb şlapi, ochelari de scufundare şi prosop de plajă J ; cum eu merg de cele mai multe ori pe principiul “norocul ţine cu cei care îndrăznesc”, am decis ca după zilele de “mare-soare” să ne întoarcem în Durmitor, şi cu ceea ce aveam la noi – sandale, o geacă mai de Doamne-ajută şi voinţă – să încercăm ascensiunea.


Echipament minimalist

Ceea ce am şi făcut, iar în 12 august ne-am cazat deci în Žablac – oraşul din Balcani situat la cea mai mare altitudine (1.456 metri), urmând ca a doua zi să vedem dacă sorţii sunt de partea noastră (a se citi vremea) în încercarea de a ajunge pe Bobotov kuk. În 13 dimineaţa vremea era cam nehotărâtă (la fel şi noi), nu se putea spune ca e optimă pentru mers pe munte, dar ne-am urcat totuşi în maşină, şi după un drum de vreo 10 kilometri din Žablac pe un fel de Transalpina de-a lor Codruţa ne-a debarcat în Pasul Sedlo, la 1.907 metri altitudine, după care s-a întors în oraş, iar eu şi Cristi am intrat pe traseu, pentru o traversare sud-nord.
Masivul Durmitor este un fel de frate geamăn (dar nu identic) al Retezatului, are aceeaşi înfăţişare, cu văi largi şi creste semeţe despărţind circuri glaciare, cu vârfuri masive străjuind zarea de jur-împrejur, şi cu altitudini similare, ba chiar şi cu un corespondent al Lacului Bucura – Lacul Veliko Škrčko Jezero, amplasat la 1.686 metri intr-un circ glaciar.

Acuns într-un circ glaciar - Veliko Škrčko Jezero

Prea multe nu sunt de spus despre traseu, decât că este bine marcat – cerc roşu cu centrul alb – şi este foarte variat, succesiunile de sectoare de vale şi sectoare de versant fiind frecvente; peisajul este foarte frumos, făcându-mă să îl definesc ca un loc unde trebuie să revin, în 5, 10, 15 ani … cândva. Deşi bine marcat, am avut totuşi la un moment-dat un uşor dubiu asupra direcţiei, după ce am trecut de ceea ce ni s-a părut a fi o bifurcaţie a traseului, dubiu risipit în momentul în care ne-a ieşit în traseu un bolovan mare pe care era marcat Bobotov kuk, şi sensul de mers printr-o săgeată.

Creste şi văi

Tocmai trecusem de fierăstrăul Zupci (2.309 m.), o creastă zimţată precum dinţii unui rechin, a urmat apoi un circ glaciar unde lacul rezident secase de curând (mâlul de pe fund era crăpat de secetă), şi am ajuns la baza versantului care odată urcat am fi ajuns pe vârf; după o ascensiune susţinută a ultimului sector am ajuns într-o şa, sau mai bine spus un racord între două vârfuri (Bobotov şi Lucin Vrh), am făcut apoi stânga, şi după încă 10 minute am ajuns pe Bobotov kuk; după Olimp în Grecia cu Serj şi cu Mike în 2006 şi Chachani în Peru tot în 2012 iată că eram pe al 3-lea vârf important din afara României!

Pe Bobotov kuk, 2.523 m.
 
Pe vârf mai erau 3 băieţi care ajunseseră cu câteva minute înaintea noastră venind pe un alt traseu, i-am auzit vorbind în ungureşte, le-am spus şi eu cu puţinele mele cunoştinţe de maghiară “jó napot kivanok”, mi-au răspuns, şi după încă 2-3 încercări de dialog în ungureşte (mai mult ei J, că noi …) ne-au spus în româneşte că sunt secui de-ai noştri de prin Ciuc … ca să vezi cât de mică este lumea! …
După ce ne-am bucurat minute bune de privelişte am abordat drumul de întoarcere, practic al doilea segment de traseu sud-nord, cu Pasul Sedlo ca punct de plecare în sud, Bobotov kuk aproximativ la jumătatea traseului, şi Lacul Črno Jezero ca punct final în nord, la 10 - 15 minute de Žablac; am format ad-hoc o nouă echipă împreună cu băieţii din Ciuc, şi în noua formulă am început o coborâre destul de solicitantă pe grohotiş, alternând cu sectoare de traseu printre nişte lespezi aruncate parcă acolo de nişte uriaşi muntenegreni preistorici …
La jumătatea traseului de întoarcere am dat peste o stână, care în acelaşi timp avea şi funcţiuni de bar - J - şi deşi pe munte alcoolul nu prea este indicat ne-am răcorit cu câte o bere Nikšičko; când am păşit afară din stână să plecăm mai departe a început şi o ploaie destul de serioasă care ne-a însoţit apoi pe ultima porţiune de gol alpin combinat cu jnepeniş, şi apoi în continuare prin pădure, până la Lacul Črno Jezero.

Lacul Negru - Črno Jezero
Traseul nostru s-a încheiat când am ajuns la lac, odată cu înserarea, iar a doua zi a luat sfârşit şi excursia în Durmitor, un munte cu un nume care își are originea într-una dintre limbile (dialectele) romanice din Balcani, încă vorbite de vlahii din Serbia, de istro-românii din Croația sau de megleno-românii sau aromânii din Albania, Macedonia şi Grecia, foste comunități de păstori ce cutreierau Balcanii încă din evul mediu şi chiar mai dinainte, fără a ține cont de viitoarele granițe naționale.
Probabil că şi eu am ajuns pe acele plaiuri muntenegrene urmare a unui impuls lăuntric transmis peste veacuri de vreo genă recesivă a păstorilor vlahi care obişnuiau înainte vreme să numească Durmitor “acasă”...