sâmbătă, 15 noiembrie 2014

Acoperișul Balcanilor – Vârful Musala / Bulgaria, 2.925 m.


Toamna a venit din nou, și odată cu ea și zilele plumburii și reci când nu prea mai ai pe unde să mai hălăduiești în natură, iar dacă vorba populară spune că au venit zilele de iarnă numai bune de spus povești la gura sobei, pentru mine zilele de toamnă și de iarnă sunt un bun prilej de a mai așterne pe „hârtie” câte o istorioară cu munți, cu prieteni și cu verde și albastru.
De data aceasta a venit la rând pe firul epic ieșirea făcută la sud de Dunăre în vara acestui an, împreună cu Lucian, Mike, Daniel și Serj, toți cinci îmbarcați într-o mașină împreună cu încă cinci rucsaci (unii mai mari, alții mai mici ... rucsacii).

Noi
 
Ideea unei expediții sud-dunărene ne tot dădea târcoale, mie și lui Mike, de ceva vreme, ca o reeditare a unui circuit similar pe care l-am făcut în formula Mike, Serj & eu prin 2006, având ca năzuință ajungerea în premieră în ținuturile aromâne din Munții Pind și din Albania. De această dată circuitul a fost: Focșani (în Focșani ne-am reunit, fiecare din câte un punct cardinal) – București (cu o preluare spectaculoasă aproape din mers a lui Daniel de undeva de pe centură) – Giurgiu/Ruse – și apoi în linii mai mari am făcut Sofia – Boroveț – Blagoevgrad, am traversat Macedonia de la est către sud (Prilep – Krușevo – Bitola – Ohrid) și pe la sud de lacul Ohrid (după ce am făcut o baie, bineînțeles!) am ajuns în Albania unde am trecut prin Korçë – Moscopole (capitala vlahilor balcanici) – Elbasan – Tirana – Durrës (bineînțeles că am executat și aici o baie în Marea Adriatică), iar din Durrës, mergând kilometri și kilometri prin niște munți albanezi măreți am ajuns din nou în Macedonia, unde am vizitat Skopje, și apoi trecând pe lângă Kumanovo și Kyustendil în Bulgaria ne-am îndreptat către România.Toată tărășenia a durat vreo 9 zile, 9 zile pline, dense, obositoare dar totodată atât de deosebite!
Ei, și având noi stabilit acest traseu, am observat cu vreo două săptămâni înainte de plecare că urmează să trecem foarte aproape (la câteva zeci de kilometri) de Munții Rila din Bulgaria, și de aici până la ideea de a urca pe Vârful Musala, cel mai înalt vârf din Peninsula Balcanică cu ai săi 2.925 metri, nu a fost decât un pas (adică 3-4 emailuri și acțiunea a fost aprobată în unanimitate).

Undeva pe traseu, în Parcul Național Rila
 
Incluzând astfel în bagaje și ceva echipament de munte am poposit în seara zilei de 19 iulie la poalele Munților Rila, unde am pus cortul mai sus de stațiunea Yastrebeț, la un pic peste 1.300 metri altitudine, “la o margine de drum” ca să folosesc o expresie consacrată, în „umbra” telegondolei care urma a doua zi să ne poarte până pe la 2.300 de metri, de unde începe propriu-zis traseul către Musala.Originea toponimului Musala se pare ca ar fi pe filieră turcă, din arabă, și ar însemna „aproape de Allah” (mus’Allah), lucru de înțeles având în vedere înălțimea și măreția acestui munte în ansamblul Balcanilor aflați sub dominația Imperiului Otoman atâtea secole la rând.
În dimineața zilei de 20 iulie ne-am trezit oarecum precipitat, deoarece pe drumul lângă care pusesem noi corturile urma sa aibă loc un raliu ( ! ), dar viteza cu care am împachetat a fost bienevenită, deoarece am ajuns la locul de plecare a telegondolei înainte de prima cursă a zilei, și astfel am fost mai mult decât în grafic în ceea ce privește timpul.

În prima parte a traseului
 
După o cursă de vreo 10 minute telegondola în care am încăput toți 5 ne-a depus grațios la 2.300 de metri, de unde ne-am lansat furibunzi într-o ... plimbare printre jnepenișul din acea zonă a Rilei, pe un drum destul de lat, spun plimbare pentru că cel puțin în această primă parte nu putem spune că traseul ne-a solicitat prea tare, sau că în ceea ce privește efortul e o mare diferență între acest traseu și o primbare prin Grădina Botanică din Iași sau cea din Cluj, spre exemplu.
Am trecut la un moment-dat pe lângă Cabana Musala, masivă și goală, și doar de pe la 2.600 de metri, cu puțin înainte de Refugiul „Λeдeнo Eзeрo” am intrat în zona de stâncărie și grohotiș, solicitând mai mult atenția și îndemînarea (îndepiciorarea, mai degrabă), iar pantele au devenit mai pronunțate.

Aproape de vârf
 
Munții Rila sunt asemănători cu Retezatul nostru, cu văi glaciare largi, cu circuri ample adăpostind lacuri albastre-verzui, și cu acea culoare specifică verde-gri a rocii care te însoțește oriunde îți întorci privirea. Deși era luna iulie, de pe la 2.800 de metri în sus a apărut și zăpada pe ici pe colo, prin zone mai puțin expuse către soare, aducând în minte o amintire fugară a iernii, repede spulberată dacă priveai în vale spre culmile înverzite deasupra cărora albastrul cerului crea un contrast dar în același timp și o armonie estivală încântătoare.

Nu, nu e în Retezat, este în Rila!
 
Mai tăind ceața, mai sorindu-ne când ceața se risipea și de pe cerul senin ne încălzea soarele de altitudine, am urcat constant din piatră în piatră pe cărarea mai mult sau mai puțin vizibilă, am poposit la refugiu unde ne-am hidratat și am luat o mică gustare, și după aproximativ trei ore de la plecarea de la Cabana Yastrebeț de la 2.300 de metri am ajuns pe Vârful Musala, la 2.925 metri.

Cel mai înalt vârf din Balcani
 
Pe vârf, la fel ca la refugiu, lume multă, din diverse țări, polonezi, evident – bulgari, o familie faină de moldoveni de dincolo de Prut (tata, mama, două fete și un băiat), români (alții decât noi), și cred că și niște cehi; ne-am bucurat de peisaj, am imortalizat momentul, am mâncat de amiază, ne-am relaxat, și după aproape o oră am început drumul de întoarcere, cu Lucian pornit în trombă primul, în stil cros montan, și noi ceilalți mai agale, așa, mai mioritic și mai zen.

În zona vârfului
 
La întoarcere ne-am bucurat de cer, de soare, de natură și de aerul proaspăt al înălțimilor, de pajiști de munte minunate, am vorbit vrute și nevrute, că așa-i stă bine drumețului – să aibă și cu cine să împărtășească plăcerea călătoriei, și după o binemeritată bere la o căbănuță de lângă telegondolă ca și epilog al acestei expediții reușite pe Musala, ne-am îmbarcat în „vehiculul zburător” și am ajuns din nou în punctul de plecare, trecând încă o dată pe deasupra brazilor și la un moment-dat chiar pe deasupra locului unde pusesem corturile în noaptea de dinainte.
Odată ajunși la stația terminus am sărbătorit toți cinci reușita printr-o acțiune culinară într-una din crâșmele-restaurant din zonă, și apoi am purces mai departe pe circuitul menționat mai sus, către alte destinații balcanice care ne așteptau și care – aveam să o aflăm ulterior – nu ne-au dezamăgit așteptările.
Tura către Vârful Musala deși a durat doar o zi, și nu a presupus un bagaj de munte amplu datorită accesibilității traseului, a fost o ieșire faină care ne-a dus pe cel mai înalt vârf din Balcani și mi-a confirmat că nu doar participând la expediții de câteva zile - spre o săptămână poți să ajungi în zone montane minunate, și că acestea pot fi de fapt la o aruncătură de băț, pentru că pe Musala se poate ajunge foarte ușor din România, în special din București (aproximativ 450 de kilometri până la Boroveț); așadar, nu stați pe gânduri, cel mai înalt munte din Balcani poate fi atins și urcat ușor, și în plus, după cum am spus este și foarte frumos!
 
Tărâmul aproape de Dumnezeu
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu